Liberalii din CGMB, alături de Nicușor Dan, încep munca la Capitală!

Consilierii generali ai PNL și-au preluat, astăzi, mandatul în Consiliul General al Municipiului București.

Ludovic Orban, premierul României a declarat în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului și preluare a mandatelor că, odată începută activitatea în Primăria Capitalei, trebuie puse în prim-plan interesele bucureștenilor.

”Prezența mea, aici este și o garanție că, în calitate de premier, voi sprijini toate proiectele inițiate de Primarul General ales și, mai mult decât atât, vom duce la bun sfârșit proiectele care țin de zona guvernamentală, dar care de fapt generează beneficii pentru București”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a anunțat că așteaptă un audit serios la Primăria Generală, pentru că situaţia financiară a Bucureştiului este foarte proastă.

”Trebuie spuse aceste lucruri. Vă invit, domnule Primar General, să spuneţi adevărul despre ce găsiţi şi, în acelaşi timp, vă garantez că veţi găsi o mână de ajutor în Guvernul pe care-l conduc”, a mai spus premierul.

Liberalii din administrația Primăriei își declară sprijinul total pentru Nicusor Dan, Primarul General al Capitalei, cu care vor lucra într-un parteneriat onest și deschis.

Prioritățile PNL sunt gestionarea crizei sanitare, în Capitală, în contextul epidemiei de COVID-19 și a situației termoficării, în prag de iarnă. Sunt probleme care afectează viața bucureștenilor și care trebuie tratate ca prioritate zero de noua administrație publică locală.

În colaborare cu Guvernul PNL, pot fi finalizate proiecte importante precum autostrada de centură a Capitalei, extinderea reţelei de metrou, realizarea inelului feroviar şi a masterplanului de transport atât pe inelul feroviar, cât şi pe anumite tronsoane din interiorul Bucureştiului, precum și proiecte de mediu și prevenire a poluării.

Vor fi scoase la lumină, imediat, toate cheltuielile publice nejustificate făcute de Gabriela Firea în mandatul său. Bucureștenii așteaptă acest lucru și au dreptul să afle cum s-au tocat, timp de 4 ani, banii din bugetul Capitalei.

Consilierii PNL din CGMB își propun desființarea companiilor muncipale și promovarea de proiecte privind simplificarea si digitalizarea serviciilor Primăriei Generale, pentru ca cei care au nevoie de ajutor să nu mai sufere de pe urma birocrației și să nu se mai lovească de indiferența funcționarilor publici.

Liberalii le mulțumesc încă o dată bucurestenilor pentru încrederea acordată prin votul din 27 septembrie și îi asigură că vor lucra în interesul lor, demonstrând că se poate face administrație locală de succes, pe modelul administrațiilor locale din Oradea, Cluj, Alba.

Consilierii PNL în CGMB, Cătălin Deaconescu, Stelian Bujduveanu, Constantin Hazarian, Răzvan Socolovici, George Nicolaie, Ionel Pușcaș, Diana Mardarovici, Nicolae Sebastian Buși, Sorin Purcărea, Florin Melciu, Adrian Moraru și Andrei Badiu sunt pregătiți să lucreze pentru bucureșteni, transparent și cu proiecte sustenabile, care să schimbe Capitala în bine.

Echipa PNL va fi reprezentată în CGMB de viceprimarul Stelian Bujduveanu, în timp ce Răzvan Socolovici va fi liderul consilierilor PNL iar Diana Mardarovici, purtătorul de cuvânt al consilierilor liberali.  

Împreună cu Nicușor Dan și noua majoritate de dreapta din Capitală, precum și în parteneriat cu  Guvernul Ludovic Orban, PNL începe reclădirea Noului București!

DATE CONTACT

Programul de lucru de Luni-Duminica de la 09:00 la 18:00.

Strada Modrogan Nr 22, București 011826

Telefon: 021 230 7791
Email: bucuresti@pnl.ro


EVENIMENTE