CIPRIAN CIUCU

Am 42 de ani, locuiesc cu familia în Sectorul 6, în Drumul Taberei din 1985 și intenționez să rămân aici. Sunt deja ani buni de când m-am dedicat administrației publice, în Consiliul General și în societatea civilă, și în acest timp mi-am dezvoltat o viziune clară cu privire la ceea ce trebuie făcut, vin pregătit! Am competența și experiența să realizez ceea ce îmi asum pentru Sectorul 6 și pentru București! De peste 20 ani lucrez în echipe în proiecte din administrația publică din România și în mai multe țări din regiune (Republica Moldova, Georgia, Kosovo, Ucraina) pentru organizații internaționale prestigioase. Voi veni la Primărie cu o echipă de experți, oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul activității mele profesionale.

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

Am predat timp de șapte ani management la Universitatea din București, am experiență executivă la nivel guvernamental. M-am specializiat în adminisitrație publică, în programe de dezvoltare locală. Am experiență executivă, timp de un an (2015-2016) am fost Președinte al Consiliului Național de Integritate iar în acest moment sunt Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.   

COMPETENȚĂ ȘI EXPERIENȚĂ

Buna-credință și integritatea sunt condiții esențiale, dar nu suficiente pentru un primar bun. E nevoie și de competență și de experiență. Vedem unde duce lipsa acestora în fiecare zi, pe pielea Bucureștiului.

VIN PREGĂTIT!

Sunt deja ani buni de când m-am dedicat administrației publice, în Consiliul General și în societatea civilă. În acest timp mi-am dezvoltat o viziune clară cu privire la ceea ce trebuie făcut. Vin pregătit! Am competența și experiența să realizez ceea ce îmi asum pentru Sectorul 6 și pentru București!

Detest mizeria și corupția, mă revoltă modul în care a ajuns să arate Sectorul 6 și cartierele noastre! Candidez la Primăria Sectorului 6 pentru a scoate mizeria de pe străzi și mizeria morală din Primărie. ACUM SE POATE!

SECTORUL 6

Toată viața am locuit în Sectorul 6, ne-am întâlnit pe stradă și intenționez ca familia mea să rămână în Sectorul 6.

MĂ REVOLTĂ

Modul în care au ajuns să arate Sectorul 6 și cartierele noastre! Candidez la Primăria Sectorului 6 pentru a scoate mizeria de pe străzi și mizeria morală din Primărie.

3 DIRECȚII DE ACȚIUNE

LOCUIRE DE CALITATE ÎN SECTORUL NOSTRU

  • infrastructură stradală și alei prietenoase cu vârstnicii și persoanele cu dizabilități,
  • regenerarea urbană a centrelor cartierelor de blocuri vechi,
  • crearea de facilități de petrecere a timpului liber de calitate.

SERVICII PUBLICE DE CALITATE LÂNGĂ CASĂ – EDUCAȚIE, SĂNĂTATE, SERVICII SOCIALE:

  • asigurarea de școli bune, încăpătoare, grădinițe și creșe suficiente,
  • servicii de sănătate aproape de casă.

ELIMINĂM CORUPȚIA ȘI RISIPA ȘI ADUCEM BUNA GUVERNARE:

  • facem cadastrul general, scoatem la lumină ilegalitățile,
  • decuplăm interlopii de la bugetul primăriei,
  • asigurăm transparența totală a deciziilor luate la nivelul primăriei, inclusiv a contractelor și plăților.

PNL Sector 6, Drumul Taberei Nr. 18

Vizitați site-ul meu www.ciprianciucu.ro pentru a afla amănunte despre mine și despre viziunea mea pentru Sectorul 6 și pentru a vedea dacă merit încrederea dumneavostră!

DATE CONTACT

Programul de lucru de Luni-Duminica de la 09:00 la 18:00.

Strada Modrogan Nr 22, București 011826

Telefon: 021 230 7791
Email: bucuresti@pnl.ro


EVENIMENTE